Harry August Jansen – Dante the Magician


dantethemagician

Sau mai bine zis ca Dante the Magician. S-a nascut in 1883 in Copenhaga, Danemarca. A ajuns in Statele Unite ale Americii 6 ani mai tarziu. Este cunoscut in timpurile noastre si ca ultimul magician al epocii de aur a magiei – Golden Age of Magic.  Sim Sala Bim… ce cuvinte interesante. Au fost facute celebre chiar de catre Dante si au ca inspiratie un vechi cantec danez pentru copii. Harry Jansen si-a facut debutul pe scena la varsta de 16 ani dar a devenit rapid unul din cei mai mari maestri ai magiei. Pentru o buna perioada de timp a luat chiar titulatura de King of Magic.

In 1922, celebrul magician Howard Thurston l-a observat si l-a inclus in propriul turneu. De fapt, chiar Thurston este cel care i-a schimbat numele in Dante. Parteneriatul lor a fost unul de succes si benefic pentru ambii. Dante isi facuse chiar propria fabrica de magie fiind astfel facilitata construirea a numeroase trucuri si instrumente specifice acestei arte.

Insa, Dante nu a fost doar magician. A aparut in piese de teatru si a jucat chiar si in filme. De exemplu, a jucat in A Haunting We Will Go, cu celebrii Stan si Bran. Filmul a avut un imens succes de box-office si este inca disponibil pe DVD. A fost atat de celebru incat la un moment dat a oferit 10,000 USD pentru cine va reusi sa il intreaca din punct de vedere al numarului de aparitii pe marile scene ale lumii.

A fost unul dintre cei mai eleganti magicieni care au existat. Hainele foarte scumpe si accesoriile selecte erau printre preferatele lui. Batiste de matase, joben, baston si o tigara scumpa. Asa era cunoscut.

S-a stins la 5 iunie 1955. A ramas totusi in istorie ca fiind inca numarul 1 in lume la apogeul carierei sale.